49,00
Acesta acord este unul generic, fiind necesară „legarea” lui de un contract existent, întrucât are caracteristicile unui act adițional, prin care se convine asupra caracterului exclusiv al colaborării dintre părți.
Cumpără
49,00
Obiectul acestui angajament este reprezentat de asumarea de către salariat a obligației de a nu folosi, în scopuri sau interese proprii, ale unui terţ sau împotriva angajatorului orice tip de informaţii confidenţiale, Know – how, materiale confidenţiale.
Cumpără
79,00
Prin acest contract se stabilesc condițiile și termenele în care are loc cesiunea și recunoașterea folosinței, de către Titular (Cedentul) în favoarea Cesionarului a unor drepturi de proprietate intelectuală cu privire la Creație. Licența acordată prin prezenta convenție este una exclusivă, Cedentul neputând să recunoască / transmită şi altor persoane drepturile care fac obiectul acestui ...
Cumpără
79,00
Licența acordată prin prezenta convenție este una neexclusivă, Titularul fiind liber să recunoască și să transmită şi altor persoane drepturile care fac obiectul acestui contract.
Cumpără
69,00
Această formă de contract presupune o relație pe durată nedeterminată. Pentru situații în care au loc angajări doar pe durată determinată, se poate folosi modelul pregătit în acest sens.
Cumpără
99,00
Prin acest contract se stabilesc condițiile și termenele în care are loc cesiunea și recunoașterea folosinței, de către Titular (Cedentul) în favoarea Cesionarului a unor drepturi de proprietate intelectuală cu privire la Creație. Licența acordată prin prezenta convenție este una exclusivă, Cedentul neputând să recunoască sau să transmită şi altor persoane drepturile care fac obiectul ...
Cumpără
99,00
Prin acest contract se stabilesc condițiile și termenele în care are loc cesiunea și recunoașterea folosinței, de către Titular (Cedentul) în favoarea Cesionarului a unor drepturi de proprietate intelectuală cu privire la Creație. Licența acordată prin prezenta convenție este una neexclusivă, Titularul fiind liber să recunoască sau să transmită şi altor persoane drepturile care fac ...
Cumpără
49,00
Acest acord este destinat protejării doar a informațiilor deținute de către una dintre părți (denumită beneficiar), nefiind un angajament reciproc.
Cumpără
49,00
Prin acest acord, părţile semnatare se obligă să trateze cu maximă confidențialitate informațiile menționate, acceptând  obligaţia de păstrare a secretului profesional cu privire la diverse informaţii (de business, bancare, industriale, drepturi de proprietate intelectuală sau industrială).
Cumpără