Dispozițiile care reglementează Marca Uniunii Europene sunt cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1.001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind Marca Uniunii Europene.
Un prim aspect important în ceea ce privește marca UE este reprezentat de caracterul unitar al acesteia. Acesta presupune faptul că marca produce aceleași efecte în întreaga Uniune, iar orice modificare ori sancțiune referitoare la aceasta nu se poate dispune decât cu efect în întreaga Uniune, singurele excepții fiind prevăzute în mod strict în Regulament.
Prin raportare la legea națională aplicabilă mărcilor, Regulamentul prevede condiții suplimentare sau elemente de noutate mai ales în ceea ce privește protecția drepturilor titularului unei mărci sau proceduri suplimentare la care poate recurge solicitantul sau titularul mărcii.
Regulamentul, conține suplimentar dispoziții referitoare la posibilitatea de a transfera marca. În acest sens, marca UE poate fi transferată, chiar independent de transferul întreprinderii, pentru toate sau numai pentru o parte a produselor sau serviciilor pentru care a fost înregistrată. Cu toate acestea, transferul întregii întreprinderii presupune în mod obligatoriu și transferul mărcii, afară de cazul în care există o convenție contrară sau excepția rezultă în mod evident din împrejurări. Spre deosebire de Legea Nr. 84/1998, Regulamentul prevede și situația în care o marcă UE poate fi inclusă în procedura de insolvență, singura procedură fiind aceea care a fost deschisă în statul membru pe teritoriul căruia se situează centrul intereselor principale ale debitorului.
Un alt avantaj al Regulamentului este reprezentat de posibilitatea revendicării seniorității unei mărci, în cererea de înregistrare a mărcii, după depunerea cererii sau după înregistrarea mărcii. Astfel, titularul unei mărci anterioare înregistrate într-un stat membru care depune o cerere de înregistrare a unei mărci identice ca marcă UE, pentru produse sau servicii identice, se poate prevala de senioritatea mărcii anterioare în ceea ce privește statul membru în care sau pentru care aceasta a fost înregistrată. Același mecanism se aplică și în cazul în care titularul unei mărci UE înregistrate este și titularul unei mărci anterioare înregistrate într-un stat membru, acest caz fiind specific situației în care revendicarea seniorității are loc ulterior înregistrării mărcii UE. În toate cazurile, unicul efect este faptul că atunci când titularul mărcii UE renunţă la marca anterioară sau o lasă să se stingă, este considerat ca beneficiind în continuare de aceleaşi drepturi pe care le-ar fi avut dacă marca anterioară continua să fie înregistrată. Senioritatea revendicată pentru marca UE se stinge atunci când marca anterioară a cărei senioritate a fost revendicată este declarată nulă sau titularul acesteia este decăzut din drepturi.
Tot în Regulament sunt prevăzute în mod expres efectele decăderii sau ale nulității, arătându-se că marca UE nu a avut, începând cu data depunerii cereri de decădere, respectiv încă de la început efectele prevăzute de Regulament. În plus, se prevede că pronunțarea hotărârii de decădere sau de nulitate nu aduce atingere, ca regulă, hotărârilor care au dobândit autoritate de lucru judecat și au fost executate, precum și contractelor încheiate și executate înainte de pronunțarea hotărârii în cauză.
Regulamentul prevede și posibilitatea introducerii unei căi de atac împotriva oricăruia dintre forurile de decizie ale Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală. Acest drept este recunoscut în favoarea oricărei părți a procedurii care a dus la luarea respectivei decizii, cu excepția situației în care decizia a fost pronunțată în favoarea sa. Competența de a soluționa calea de atac aparține camerei de recurs a Oficiului care se pronunță la rândul ei prin decizie. Deciziile camerei de recurs pot forma obiectul unei acțiuni în fața Tribunalului pentru motive de necompetență, încălcarea unor norme fundamentale de procedură, nerespectarea TFUE, nerespectarea Regulamentului sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestuia ori pentru abuzul de putere.
Spre deosebire de Legea nr. 84/1998 care prevede doar procedura de revocare pentru erori materiale, Regulamentul face distincție între erori materiale și erori care aduc atingere drepturilor unei părți. Astfel, în prima situație sunt încadrate erorile lingvistice, greșelile de transcriere, omisiunile manifeste, precum și erorile tehnice imputabile Oficiului, fiind aplicabilă procedura rectificării; în a doua situație sunt încadrate orice alte erori imputabile Oficiului prin care sunt încălcate drepturi ale părților, putându-se dispune revocarea. Atât rectificarea, cât și revocarea se dispun din oficiu sau la cererea uneia dintre părțile la procedură. Se impune mențiunea că Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 84/1998 prevede posibilitatea rectificării pentru erori imputabile OSIM, fie OSIM, fie titularului.
În măsura în care solicitantul, titularul unei mărci UE sau orice parte la o procedură în fața Oficiului nu a respectat un termen impus de Oficiu din motive ce exclud culpa sa, acesta/aceasta poate cere, în termen de două luni de la încetarea cauzei de împiedicare, repunerea în termen în condițiile art. 104 din Regulament. Dacă una dintre aceste persoane a omis să respecte un termen impus de Oficiu, aceasta poate cere continuarea procedurii, cu condiția îndeplinirii actului omis la momentul formulării cererii și respectarea unui termen de două luni de când termenul omis s-a împlinit.
Un alt avantaj prevăzut în Regulament se referă la posibilitatea de consultare a dosarului unei cereri de înregistrare, chiar înainte de publicarea cererii și fără a fi necesar acordul solicitantului, oferită persoanei care dovedește că solicitantul cererii a afirmat că după înregistrarea mărcii se va prevala de aceasta împotriva sa.
Solicitantul sau titularul unei mărci UE poate să ceară transformarea cererii sale sau a mărcii sale UE în cerere de înregistrare a mărcii naţionale, dacă cererea de înregistrare a mărcii UE este respinsă, retrasă sau considerată retrasă sau marca UE încetează să mai producă efecte. Transformarea nu are loc, ca regulă, atunci când titularul mărcii UE a fost decăzut din drepturi din cauza neutilizării acestei mărci sau în vederea unei protecţii într-un stat membru în care cererea sau marca UE prezintă un motiv de respingere, de revocare sau de nulitate în ceea ce privește înregistrarea.
Efectele mărcii UE sunt reglementate exclusiv prin dispoziţiile Regulamentului, iar în ceea ce privește alte aspecte sau încălcarea drepturilor conferite de o marcă UE, acestea intră sub incidenţa dreptului intern aplicabil. Cu toate acestea, Regulamentul nu exclude posibilitatea formulării unor acţiuni cu privire la o marcă UE în temeiul legislaţiei unui stat membru, în special în ceea ce privește răspunderea civilă sau concurenţa neloială.
Sursa fotografiei: https://unsplash.com/photos/Q3CO1ZOZ6ZI