Publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă beneficiază de o reglementare expresă și detaliată, fiind reglementate de Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și comparativă.

Un prim aspect important este reprezentat de faptul că Legea mai sus menționată a abrogat dispozițiile referitoare la publicitatea înșelătoare din Legea nr. 148/2000 privind publicitatea.

În primul rând trebuie stabilite scopul, domeniul de aplicare și semnificația unor termeni și expresii din Legea nr. 158/2008.

Scopul Legii privind publicitatea înșelătoare și comparativă este acela de a asigura protecția comercianților împotriva publicității înșelătoare și a consecințelor defavorabile ale acesteia și de a stabili condițiile în care publicitatea comparativă este permisă. Dispozițiile acestei Legi se aplică conținutului materialelor publicitare și mesajelor publicitare, oricare ar fi mijlocul de comunicare ce face posibil transferul informației.

În sensul Legii nr. 158/2008, publicitatea reprezintă orice formă de prezentare a unei activități comerciale, industriale, artizanale sau liberale, în scopul promovării vânzării de bunuri sau servicii, inclusiv de bunuri imobile și drepturi și obligații. De principiu, Legea privind publicitatea prevede că publicitatea trebuie să fie decentă, corectă și să fie elaborată în spiritul responsabilității sociale. Comerciantul este definit drept persoana fizică sau juridică care acționează în scopuri care se încadrează în activitatea sa comercială, industrială, artizanală sau liberală, precum și orice persoană care acționează în numele sau pe seama comerciantului.

Referitor la publicitatea înșelătoare, Legea prevede drept condiții ale acesteia următoarele:

• să inducă sau să fie aptă să inducă în eroare persoanele cărora i se adresează sau care iau contact cu aceasta, prin orice mod, inclusiv prin modul de prezentare;
• să poată afecta comportamentul economic al persoanelor mai sus menționate sau să prejudicieze ori să fie aptă să prejudicieze un concurent, drept consecință a caracterului înșelător.

Se prevede în mod expres că publicitatea înșelătoare este interzisă, fiind stabilite și criteriile pe baza cărora se poate stabili caracterul înșelător al publicității. În acest sens trebuie luate în considerare în special informațiile conținute de aceasta referitoare la următoarele:

• caracteristicile bunurilor sau serviciilor (disponibilitatea, natura, modul de execuție, compoziția, metoda / data de fabricație, dacă acestea corespund scopului lor, destinația, cantitatea, originea, rezultatele așteptate ca urmare a utilizării lor, rezultatele și caracteristicile esențiale ale testelor / controalelor efectuate asupra lor);
• prețul / modul de calcul al acestuia și condițiile în care se distribuie bunurile și serviciile;
• natura, atribuțiile și drepturile comerciantului care își face publicitatea (identitatea și bunurile sale, calificările, drepturile de proprietate industrială / comercială / intelectuală și premiile sau distincțiile acestuia).

În ceea ce privește publicitatea comparativă, aceasta este definită drept publicitatea care identifică în mod explicit sau implicit un concurent sau bunuri / servicii oferite de acesta. Aceasta este considerată legală dacă îndeplinește următoarele condiții cumulative:

• nu este înșelătoare;
• compară bunuri / servicii care corespund acelorași nevoi / sunt destinate acelorași scopuri;
• compară în mod obiectiv, caracteristici esențiale, relevante, verificabile și reprezentative ale bunurilor / serviciilor (inclusiv preț);
• nu discreditează sau denigrează mărcile / denumirile / semnele distinctive / bunurile / serviciile / activitățile / situația unui concurent;
• în cazul produselor cu denumire de origine, se referă în fiecare caz la produse cu aceeași denumire;
• nu profită în mod neloial de reputația unei mărci / unei denumiri comerciale sau de alte semne distinctive ale unui concurent;
• nu prezintă bunuri / servicii ca imitații ale unei mărci sau ale unei denumiri comerciale protejate;
• nu creează confuzie între comercianți / între cel care își face publicitatea și un concurent sau între mărci / denumiri comerciale / semne distinctive / bunuri sau servicii ale celui care își face publicitate și cele ale unui concurent.

Pentru nerespectarea dispozițiilor referitoare la publicitatea înșelătoare și pentru asigurarea respectării dispozițiilor referitoare la publicitatea comparativă, comercianții și asociațiile sau organizațiile care au interes legitim pot sesiza Ministerul Finanțelor Publice sau, după caz, Consiliul Național al Audiovizualului. Pentru asigurarea respectării dispozițiilor referitoare la publicitatea comparativă și consumatorii pot face sesizări, acestea fiind îndreptate către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Aceste sesizări pot fi îndreptate fie împotriva unuia sau mai multor comercianți din același sector economic, fie împotriva responsabilului de cod¹, dacă respectivul cod încurajează nerespectarea dispozițiilor legale.

Nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă se sancționează cu amenda de la 3.000 de lei la 30.000 de lei. Alături de amendă, pot fi aplicate următoarele măsuri complementare:

• încetarea publicității înșelătoare sau a publicității comparative ilegale;
• interzicerea publicității înșelătoare sau a publicității comparative care contravine dispozițiilor legale, dacă nu a fost încă adusă la cunoștința publicului, însă acest lucru este iminent.

În plus, Legea prevede două măsuri suplimentare pentru eliminarea efectelor de durată ale publicității înșelătoare sau ale publicității comparative ilegale, și anume:

• publicarea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției / hotărârii judecătorești, fie integral, fie în extras.
• publicarea unei declarații rectificative care să conțină datele de identificare ale contravenientului, contravenția săvârșită, data săvârșirii și măsurile dispuse.

Nerespectarea dispozițiilor referitoare la publicarea actelor mai sus menționate este sancționată la rândul său cu amenda de la 6.000 de lei la 60.000 de lei.

Răspunderea pentru încălcarea dispozițiilor Legii privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă revine comerciantului beneficiar al anunțului publicitar, iar dacă acesta nu are sediul social în România, reprezentantului său legal în România.

Nu în ultimul rând, Legea nr. 148/2000 prevede și alte situații, în afara publicității înșelătoare, când publicitatea este interzisă și anume atunci când:

• este subliminală;
• prejudiciază respectul pentru demnitatea umană și morala publică;
• include discriminări pe bază de rasă, sex, limbă, origine etc.;
• atentează la convingerile religioase sau politice;
• aduce prejudicii imaginii, onoarei, demnității și vieții particulare a persoanelor;
• exploatează superstițiile, credulitate și frica persoanelor;
• prejudiciază securitatea persoanelor sau incită la violență;
• încurajează un comportament care prejudiciază mediul înconjurător;
• favorizează comercializarea unor bunuri sau servicii care sunt produse sau distribuite contrar prevederilor legale.

Sursa fotografiei: https://pixabay.com/vectors/deceive-deception-lies-1299043/

¹Orice entitate, inclusiv un comerciant sau grup de comercianți, responsabilă cu formularea și revizuirea unui cod de conduită și cu monitorizarea conformității cu codul de către cei care și-au luat angajamentul de a-l respecta.

• O persoană fizică din Belgia cumpără produse dintr-un magazin online administrat de o societate din România.
• O persoană juridică română (PFA) cumpără produse de pe un website din Germania și le distribuie direct către persoane fizice din afara Uniunii Europene.

În ce situații se plătește TVA și care este cuantumul acesteia?

În prima situație expusă, societatea română care administrează site-ul va factura cu TVA produsele livrate către persoana fizică din Belgia. TVA va fi de 19% și va fi plătit de către cumpărătorul belgian.

Astfel, potrivit art. 275 alin. (5) din Codul Fiscal, locul livrării pentru vânzările la distanţă efectuate din România către alt stat membru se consideră în acest alt stat membru, în cazul în care livrarea este efectuată către o persoană care nu îi comunică furnizorului un cod de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de statul membru în care se încheie transportul sau expedierea.

Așadar, în situația vânzării de produse către cetățeanul belgian, locul livrării este în Belgia ținând cont și de faptul că cel care cumpără nu poate furniza societății-vânzătoare un cod valid de TVA.

Ar fi putut deveni o livrare intracomunitară de bunuri dacă ar fi fost îndeplinite cumulativ două condiții:

1. furnizorul român face dovada faptului că bunurile au părăsit teritoriul României și au fost transportate într-un alt stat membru și
2. cumpărătorul comunică vânzătorului un cod valid de înregistrare în scopuri de TVA eliberat de autoritatea fiscală dintr-un stat membru, astfel încât responsabilitatea achitării TVA aferente livrării efectuate de firma din România să revină unei societăți înregistrate în scopuri de TVA în statul membru.

Dacă produsele ar fi fost vândute către o societate din Belgia care are un cod de TVA valid în UE (ce trebuie verificat în baza de date VIES, pusă la dispoziție de Comisia Europeană http://ec.europa.eu/taxation_customs/vies/?locale=ro), magazinul online din România nu ar fi perceput TVA.

Pentru a doua operațiune expusă, potrivit prevederilor art. 277 alin. (1) din Codul Fiscal, locul importului de bunuri se consideră pe teritoriul statului membru în care se află bunurile când intră pe teritoriul european.

Pentru livrările efectuate în afara României, atât în UE cât și în afara UE, operațiunea nu este impozabilă pe teritoriul României, întrucât bunurile nu se găsesc pe teritoriul României când începe expedierea sau transportul, pentru a fi o livrare de bunuri intracomunitară sau un export de bunuri. Prin urmare, la vânzările de bunuri către persoane fizice din afara UE nu se aplică TVA. Totuși, se poate deduce TVA-ul achitat website-ului din Germania pentru cheltuieli conexe (produse/servicii achiziționate pentru a putea efectua vânzările respective).

Sursa fotografiei: https://unsplash.com/photos/ldDmTgf89gU

Produsele comercializate în cadrul Uniunii Europene trebuie să îndeplinească și să respecte normele europene în materie de siguranță, sănătate și protecția mediului, indiferent dacă sunt fabricate în afara Uniunii.

Astfel, marcajul CE este obligatoriu în cazul produselor pentru care există specificații UE și care necesită aplicarea marcajului CE.

Fie că vorbim despre producători sau despre importatori și distribuitori, marcajul de conformitate cu normele europene trebuie obținut și aplicat pe produsele comercializate.

Produsele vizate de obligativitatea aplicării marcajului ar trebui să se înscrie în următoarele categorii:

• Dispozitive medicale active implantabile
• Aparate care ard combustibili gazoși
• Instalații de cablu destinate transportului de persoane
• Produse de construcție
• Ecodesign de produse energetice
• Compatibilitate electromagnetică
• Echipamente și sisteme de protecție destinate utilizării atmosferelor potențial explozive
• Explozivi pentru uz civil
• Cazane cu apă caldă
• Dispozitive medicale de diagnostic in vitro
• Ascensoare
• Dispozitive cu voltaj scăzut
• Industria de mașini
• Instrumente de măsură
• Dispozitive medicale
• Echipamente de măsură a emisiei de zgomot în mediu
• Instrumente de cântărire neautomate
• Echipament individual de protecție
• Echipamente sub presiune
• Pirotehnie
• Echipamente radio
• Ambarcațiuni de agrement
• Restricția substanțelor periculoase din echipamentele electrice și electronice
• Siguranța jucăriilor
• Recipiente sub presiune simple

Pentru producători, reglementările de siguranță nu presupun și obținerea unei licențe pentru aplicarea marcajului CE. Spre exemplu, luând situația vânzării online a jucăriilor hand made, un producător ar trebui să urmeze următorii pași:

• să garanteze conformitatea cu toate cerințele aplicabile la nivelul UE;
• să stabilească dacă poate evalua singur produsul sau dacă trebuie să apeleze la un organism notificat (-> se poate consulta baza de date NANDO pentru a găsi organismele din fiecare stat UE). În cazul jucăriilor, organismul din România este Mișcarea Română pentru Calitate (http://www.mrco.ro/);
• să întocmească un dosar tehnic de documentare a conformității;
• să redacteze și să semneze declarația UE de conformitate.

Marcajul CE trebuie să fie vizibil, lizibil și imposibil de șters, poate fi aplicat direct pe produs, pe ambalaj sau chiar pe documentele ce însoțesc produsul.

El trebuie să conțină inițialele „CE” – ambele litere ar trebui să aibă aceeași dimensiune verticală și să nu fie mai mici de 5 mm (cu excepția cazului în care se specifică altceva în cerințele relevante referitoare la produs). Marcajul poate avea forme și culori diferite atât timp cât se respectă indicațiile expuse anterior.

În ceea ce-i privește pe importatori și pe distribuitori, aceștia trebuie să verifice și să se asigure că producătorul (chiar din afara UE) a respectat toți pașii pentru ca respectivele produse să poată fi introduse pe piața UE. Este de asemenea necesar ca documentația tehnică și declarația de conformitate (disponibilă aici – e mai jos) să fie disponibile importatorilor și distribuitorilor.

Dacă importatorii sau distribuitorii comercializează produsele sub numele lor, aceștia preiau responsabilitățile producătorului. În acest caz, ar trebui să aibă suficiente informații cu privire la proiectarea și producția produsului, deoarece își vor asuma responsabilitatea legală atunci când aplică marcajul CE.

RO

DECLARAŢIA „CE” DE CONFORMITATE

• 1. Nr. … [număr unic de identificare a jucăriei (jucăriilor)]
• 2. Denumirea şi adresa producătorului sau a reprezentantului său autorizat:
• 3. Declaraţia de conformitate este emisă pe răspunderea exclusivă a producătorului:
• 4. Obiectul declaraţiei (identificare a jucăriei permiţând trasabilitatea). Include o imagine colorată, suficient de clară pentru a permite identificarea jucăriei.
• 5. Obiectul declaraţiei descris la punctul 4 este în conformitate cu legislaţia comunitară relevantă de armonizare
• 6. Se declară trimiterile la standardele de armonizare relevante folosite sau trimiterile la specificaţiile în legătură cu care se declară conformitatea:
• 7. Acolo unde este cazul organismul notificat (denumire, număr)… a efectuat … (descrierea intervenţiei)… şi a emis certificatul:
• 8. Informaţii suplimentare:
  Semnat pentru şi în numele:
  (locul şi data emiterii)
  (numele, funcţia)(semnătura)

Sursa fotografiei: https://pixabay.com/illustrations/idea-world-pen-eraser-paper-1880978/

După cum spuneam în articolele precedente, utilizarea imaginilor pe website-uri ar trebui să reprezinte un punct de interes pentru deținătorii acestora. În prezenta secțiune ne vom axa exclusiv asupra imaginilor ce conțin (fie în prim-plan, fie în plan secund ori plan îndepărtat) portretul unei persoane. Cum le putem folosi, când le putem folosi, ce probleme ar putea să intervină și cum putem evita intervenirea unor astfel de probleme vei afla în continuarea articolului.

În primul rând, de ce sunt atât de speciale aceste imagini? Cu ce se diferențiază acestea de orice altă imagine în care nu este prezent un portret? Răspunsul este unul relativ simplu, fiindu-ne oferit chiar de lege, în articolul 73 alin. (1) din Codul Civil precizându-se scurt și la obiect faptul că orice persoană are dreptul la propria imagine. Dar ce înseamnă, mai exact, faptul că o persoană are dreptul la propria imagine? Alineatul 2 al aceluiași articol menționat anterior precizează faptul că, în exercitarea dreptului la propria imagine, persoana în cauză poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri.

Se poate observa lesne faptul că legea română acordă o atenție sporită acestui subiect, pe bună dreptate. Deși Codul civil a intrat în vigoare în anul 2009, acesta, urmărind evoluțiile legislative europene (și nu numai), a dorit să preîntâmpine ceea ce avea să fie boom-ul tehnologic. În ziua de astăzi, oricine poate deține un telefon ultra-performant, cu HDR automat, ISO adaptativ, zoom optic și digital ori stabilizator de imagine încorporat. Videoclipurile 4k nu se mai văd doar în cinematografe, ci apar pe micile ecrane aflate în mâinile copiilor ce se joacă în fața blocului. Digitalizarea și evoluția constantă a tehnologiei a permis un acces mult mai liber la dispozitive care permit captarea, înregistrarea și redarea imaginilor. Ceea ce în trecut făceau doar profesioniștii, acum se poate face de către oricine are interesul și dispoziția financiară de a face așa ceva. Menționăm faptul că aici nu ne referim la calitatea produsului finit, ci pur și simplu la acțiunea de a realiza o fotografie, de a înregistra un videoclip la o rezoluție înaltă.

După cum spuneam anterior, legiuitorul a decis să adopte o serie de reguli care să permită o decelare mai clară a limitelor dintre dreptul la viață privată și celelalte drepturi. Astfel, în primă fază, captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spaţiu privat, fără acordul acesteia, poate fi considerată o atingere adusă vieții private! De asemenea, difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viaţa intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză poate fi considerată o atingere adusă vieții private! În aceeași categorie intră și situațiile în care sunt difuzate materiale conţinând imagini privind o persoană aflată la tratament în unităţile de asistenţă medicală, rezultatele unei autopsii, unei operații, dacă nu s-a obținut în prealabil acordul persoanei.

Aceeași regulă a necesității obținerii consimțământului persoanei al cărei portret apare într-o imagine este prevăzută și în Legea nr. 8/1996, la articolul 89, în următoarea manieră: Utilizarea unei opere care conţine un portret necesită consimţământul persoanei reprezentate în acest portret. Din cele spuse până în acest moment, regula este evidentă: folosirea unei imagini în care apare portretul unei persoane, fără a obține în prealabil consimțământul acesteia, este nelegală.

După cum bine știm, orice regulă are și excepții, iar regula de mai sus se supune în totalitate acestui raționament. În această ordine de idei, atunci când însuşi cel al cărui portret este captat pune acea imagine la dispoziţia unei persoane fizice ori persoane juridice despre care are cunoştinţă că îşi desfăşoară activitatea în domeniul informării publicului, consimţământul pentru utilizarea unei astfel de imagini este prezumat, nefiind necesar un acord scris. Această excepție vine în ajutorul nostru în situația în care trebuie să punem în balanță două drepturi concurente: dreptul la viață privată și dreptul la liberă exprimare. O altă situație în care nu este necesar consimțământul persoanei vizate este situația în care persoana reprezentată în portret este de profesie model sau a primit o remuneraţie pentru a poza pentru acel portret.

Deși aceste excepții par destul de permisive, trebuie totuși să avem atenția sporită și să nu uităm faptul că există și alte reguli pe care trebuie să le respectăm. Spre exemplu, dacă într-o imagine apare un model cunoscut, am putea spune că ne prevalăm de ultima excepție menționată anterior și nu vom avea nevoie de acordul persoanei respective. Corect. Dar cu siguranță vom avea nevoie de acordul persoanei care a realizat fotografia respectivului model! Excepțiile expuse anterior se referă strict și exclusiv la consimțământul persoanei ce apare în fotografia ori imaginea în cauză.

Sursa fotografiei: https://unsplash.com/photos/QM_LE41VJJ4

După cum am spus în articolul precedent, respectarea drepturilor de autor ar trebui să fie una dintre prioritățile deținătorilor de website-uri întrucât pierderea din vedere a acestui aspect poate avea repercusiuni apreciabile. Fie că vorbim despre etapa incipientă, aceea a creări website-ului, ori despre un website cu vechime în mediul online, modalitatea în care sunt prezentate fotografiile ori imaginile pe interfața online ar trebui să reprezinte un punct de interes pentru administratorii ori deținătorii acestora.

Dar despre ce anume este vorba, în concret? Care sunt chestiunile ce necesită o aprofundare specifică? În alte cuvinte, cum folosim imagini și să respectăm în același timp drepturile de autor? Un principiu bine întipărit în peisajul juridic este următorul : nimeni nu poate invoca necunoașterea legii! Adică, nimeni nu poate spune ”ah, păi știți, eu nu am știut!”. Nimeni nu va putea lua în considerare o astfel de afirmație, întrucât, se presupune ca toată lumea cunoaște legea, nu? Să nu spuneți că nu v-am spus!

Revenim acum asupra subiectului principal, respectiv, drepturile de autor în mediul online. Având în vedere faptul că modalitatea de prezentare a produsului reprezintă un element esențial ce influențează perspectiva din care este perceput produsul (prima impresie contează!), iar în cele din urmă aceasta se reflectă în vânzările respectivului produs, profesioniștii au încercat dintotdeauna să își prezinte oferta într-un mod cât mai atractiv. Odată cu transferul afacerilor în mediul online și având în vedere caracterul extrem de volatil al acestui mediu, imaginile au devenit un element fără de care pur și simplu nu se poate. Orice website (inclusiv acesta pe care navighezi acum) este îmbrăcat frumos, să arate cât mai bine. Produsele sunt expuse sugestiv, cu imagini care atrag privirea. Faptul că o imagine ”fură” privirea este în general un lucru bun, acesta este scopul urmărit până la urmă, dar faptul că există posibilitatea ca imaginea respectivă să fi fost la rândul ei ”furată”, s-ar putea să păteze definitiv imaginea website-ului.

Acestea fiind zise, cum putem utiliza imaginile, respectând totodată legea? Da, exact, legea aceea pe care oricum ”se presupune” că o știm cu toții. În continuare, relatăm succint câteva aspecte ce ar trebui avute în vedere:

1. Nu prelua imagini găsite pe internet pur și simplu! Aceasta este regula numărul 1. Dacă nu știi cum a ajuns imaginea aceea acolo, cine este deținătorul drepturilor de proprietate intelectuală asupra acesteia și alte informații relevante, cel mai bine ar fi să te bucuri de frumusețea respectivei imagini, dar să o ții departe de website-ul tău.
2. Înainte să folosești imaginea, obține acordul autorului sau proprietarului ei de a o expune pe website-ul tău! Aceasta nu este o regulă. Este un principiu.
3. Nu elimina watermark-ul de pe o imagine! O altă chestiune esențială. Watermark-ul a fost plasat pe imagine tocmai pentru a semnaliza faptul că deținătorul drepturilor de autor asupra acesteia nu dorește reutilizarea ei fără acordul său. Eliminarea watermark-ului și utilizarea imaginii trunchiate ori alterate nu ar face decât mult mai mult rău. Conform articolului 88 alineatul 2 din Legea nr. 8/1996 dacă numele autorului figurează pe exemplarul original al fotografiei, el trebuie să fie menţionat şi pe reproduceri.
4. Dacă ai văzut imaginea pe un alt site, nu înseamnă neapărat că o poți folosi și tu. Aici ar putea exista două variante. Prima variantă: acea imagine este utilizată pe un anume website în mod legal, în urma obținerii acordului deținătorului drepturilor de proprietate asupra acesteia și în urma achitării contravalorii specifice utilizării. Chiar și în cazul în care deținătorul respectivului website ar spune ”o poți folosi, îți dau eu voie”, tot nu ar trebui să o folosești. Cel mai probabil el are doar dreptul de a utiliza imaginea pe website-ul său și nu poate decide el însuși ce se întâmplă mai departe cu aceasta. Cea mai bună variantă ar fi să întrebi de la cine a obținut acordul pentru utilizarea respectivei imagini, pentru ca mai apoi să îl poți obține și tu. A doua variantă: și acel website a ”preluat” și utilizat imaginea respectivă fără să dețină un astfel de drept, deci dacă ”furi” de la un hoț, asta nu te face super-erou. Ba chiar mai rău, există posibilitatea ca el să nu fie depistat, dar tu să fii. Și cine va suporta consecințele în acest caz? ”Dar eu nu am știut…am crezut că…” – am explicat anterior puterea doveditoare a acestei afirmații.
5. Să nu crezi că ”nu o să afle nimeni”. Într-adevăr, internetul este imens. Cu greu am putea spune că acesta poate fi ținut sub control. Dar pe cât este de vast, pe atât este de transparent! Cum noi putem accesa în câteva secunde un site asiatic, unul american sau unul african, la fel și alții pot accesa site-urile noastre. În vremurile noastre există servicii online extrem de bine puse la punct care îi ajută pe deținătorii drepturilor de proprietate intelectuală să urmărească eventualele utilizări fără drept ale operelor lor. Astfel de instrumente sunt des utilizate în zilele noastre. La o distanță de câteva click-uri și până în momentul în care cana de cafea atinge masa, o persoană poate afla, unde, cum, pe ce adresă adresă web și de când este utilizată fără drept o anumită imagine. Mai apoi, la distanță de câteva zile vei primi și o notificare. Dacă urmezi sfaturile expuse mai sus, scazi drastic șansele de a primi o asemenea notificare în care să ți se spună cu lux de amănunte cum ai încălcat drepturile de proprietate intelectuală ale unei alte persoane și care este costul total al acestei încălcări.
6. Mare atenție la imaginile ce conțin chipurile unor persoane! Având în vedere că acest subiect este unul mai sensibil și cu un caracter mai aparte, am pregătit un articol special dedicat acestei chestiuni. Îl poți găsi aici.
7. Ne oprim totuși cu sfaturile aici, dacă vrei să afli mai multe, aruncă o privire aici. Te putem ajuta rapid într-o problemă care poate deveni destul de serioasă. Dacă ai întrebări sau nelămuriri, suntem la un click distanță!

Sursa fotografiei: https://unsplash.com/photos/5fNmWej4tAA

Aflați în plină eră a digitalizării comerțului, asistăm în ultima perioada la așa-numitul fenomen ”online transitioning”, adică, din ce în ce mai multe afaceri din aproape toate domeniile existente pe piață se mută din offline în online. Cetățeanul contemporan preferă să își vizualizeze produsele pe care și le dorește online, iar după câteva click-uri și la câteva zile distanță, produsele îi sunt livrate la ușă. Această schimbare de mentalitate socială a fost reperată rapid de către comercianți care au înțeles că bătălia adevărată în acest moment este online.

Totuși, în verva continuă și în scopul obținerii unei poziții online cât mai avantajoase în raport cu ceilalți competitori de pe piață, unele persoană uită (sau pierd din vedere) elemente esențiale, care, deși la o primă vedere ar părea minore, chiar insignifiante, la o analiză mai atentă am putea ajunge la concluzia că un astfel de detaliu considerat minuscul poate crea o problemă mult mai mare decât era așteptat. În prezentul articol ne vom opri asupra unei probleme uzuale, des trecută cu vederea, și anume: drepturile de autor asupra fotografiilor ori asupra imaginilor. Da, acel ”copyright” despre care toată lumea a auzit dar aproape nimeni nu știe exact în ce anume constă.

În primul rând, când vorbim despre mediul online, ne referim la tot ceea ce înseamnă social media, bloguri, forumuri, publicații online, site-uri de vânzare ori de prezentare etc. Atât timp cât o imagine este prezentată pe un website, fără a fi indicată sursa, autorul sau alte date relevante, poate fi vorba de o încălcare a drepturilor de autor ale unei persoane indiferent de platforma unde s-a concretizat publicarea respectivei imagini.

Dar ce anume sunt aceste drepturi de autor? Într-o formulare succintă, drepturile de autor reprezintă ansamblul prerogativelor legale de care se bucură autorul cu referire la opera creată de el. În alte cuvinte, copyright-ul reprezintă dreptul fiecărui autor de a hotărî soarta propriei creații. În acest sens, autorul operei hotărăște când o aduce la cunoștință publică, în ce formă, cât o menține expusă, eventual cine are dreptul să o utilizeze. Într-un limbaj metaforic, autorul unei opere are tot dreptul să spună ”asta e opera mea și fac ce vreau cu ea!”.

În România există o lege care reglementează aceste raporturi, respectiv Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conform acestei legi este considerat autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera. Atât de simplu încât pare banal. Și ar fi într-adevăr simplu, dacă nu ar fi de fapt extrem de complicat!

Conform articolului 7 din Legea menționată anterior, Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor, iar mai apoi la litera f) din enumerare sunt menționate operele fotografice. În alte cuvinte, fotografiile cad sub incidența Legii! Mai cu seamă utilizarea lor fără a respecta prevederile legale în materie.

”Copyright-ul” are în componența sa alte două tipuri de drepturi: drepturile morale și drepturile patrimoniale. Diferența esențială dintre cele două atribute ale dreptului de proprietate (asupra unei imagini) este aceea că drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renunțări sau înstrăinări. Printre drepturile morale prevăzute de lege, putem enumera:

• dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţa publică;
• dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei;
• dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţa publică;

• dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa;
• dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare, prejudiciaţi prin exercitarea retractării.

Prin drepturi patrimoniale se înțeleg acele drepturi distincte de cele enumerate anterior și exclusive ale autorului de autoriza, respectiv de a interzice:

• reproducerea operei;
• distribuirea operei;
• importul în vederea comercializării pe piaţa internă a copiilor realizate, cu consimţământul autorului, după operă;
• închirierea operei;
• împrumutul operei;

• comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziţia publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public;
• radiodifuzarea operei;
• retransmiterea prin cablu a operei;
• realizarea de opere derivate.

Un alt element esențial la care face referire Legea 8/1996 în ceea ce privește domeniul drepturilor de autor privind operele fotografice este dreptul de suită. Astfel, autorul unei opere originale de artă grafică sau plastică ori al unei opere fotografice beneficiază de un drept de suită, acesta reprezentând dreptul de a încasa o cotă din preţul net de vânzare obţinut la orice revânzare a operei, ulterioară primei înstrăinări de către autor. Mai mult decât atât, autorul operei are și dreptul de a fi informat cu privire la locul unde se află opera sa.

Aceeași Lege 8/1996 prevede totuși și o serie de excepții, adică, situații în care sunt permise utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoștință publică, fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații. Totuși, există și o condiție a unei astfel de utilizări, respectiv, această utilizare să fie conformă bunelor uzanțe, să nu contravină exploatării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor.

Cu titlu de exemplu, este permisă reproducerea, cu excluderea oricăror mijloace care vin în contact direct cu opera, distribuirea sau comunicarea către public a imaginii unei opere de arhitectură, artă plastică, fotografică sau artă aplicată, amplasată permanent în locuri publice. În acest context, există totuși o limitare: dacă imaginea operei este subiectul principal al unei astfel de reproduceri, distribuiri sau comunicări şi dacă este utilizată în scopuri comerciale, atunci o astfel de reproducere nu este permisă!

În toate cazurile în care este reprodusă o operă grafică, trebuie să se menţioneze sursa şi numele autorului, cu excepţia cazului în care acest lucru se dovedeşte a fi imposibil, iar în cazul operelor de artă plastică, fotografică sau de arhitectură trebuie să se menţioneze obligatoriu şi locul unde se găseşte originalul.

Nerespectarea drepturilor de autor poate atrage răspunderea în materie civilă a persoane care nu a respectat prerogativele de proprietate ale altei persoane asupra unei opere. Această răspundere nu este una tocmai ușoară, întrucât, daunele pecuniare la care este îndreptățit deținătorul drepturilor de proprietate asupra imaginii ori a fotografiei se pot ridica la sume cu surprinzător de multe zerouri. Dacă dorești să afli care sunt condițiile în care poți utiliza o opera fotografică pe site-ul tău, te invităm să lecturezi rapid și articolul special dedicat acestui subiect.

Sursa fotografiei: https://unsplash.com/photos/9XfSFjcwGh0

Dispozițiile care reglementează Marca Uniunii Europene sunt cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1.001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind Marca Uniunii Europene.

Un prim aspect important în ceea ce privește marca UE este reprezentat de caracterul unitar al acesteia. Acesta presupune faptul că marca produce aceleași efecte în întreaga Uniune, iar orice modificare ori sancțiune referitoare la aceasta nu se poate dispune decât cu efect în întreaga Uniune, singurele excepții fiind prevăzute în mod strict în Regulament.

Prin raportare la legea națională aplicabilă mărcilor, Regulamentul prevede condiții suplimentare sau elemente de noutate mai ales în ceea ce privește protecția drepturilor titularului unei mărci sau proceduri suplimentare la care poate recurge solicitantul sau titularul mărcii.

Regulamentul, conține suplimentar dispoziții referitoare la posibilitatea de a transfera marca. În acest sens, marca UE poate fi transferată, chiar independent de transferul întreprinderii, pentru toate sau numai pentru o parte a produselor sau serviciilor pentru care a fost înregistrată. Cu toate acestea, transferul întregii întreprinderii presupune în mod obligatoriu și transferul mărcii, afară de cazul în care există o convenție contrară sau excepția rezultă în mod evident din împrejurări. Spre deosebire de Legea Nr. 84/1998, Regulamentul prevede și situația în care o marcă UE poate fi inclusă în procedura de insolvență, singura procedură fiind aceea care a fost deschisă în statul membru pe teritoriul căruia se situează centrul intereselor principale ale debitorului.

Un alt avantaj al Regulamentului este reprezentat de posibilitatea revendicării seniorității unei mărci, în cererea de înregistrare a mărcii, după depunerea cererii sau după înregistrarea mărcii. Astfel, titularul unei mărci anterioare înregistrate într-un stat membru care depune o cerere de înregistrare a unei mărci identice ca marcă UE, pentru produse sau servicii identice, se poate prevala de senioritatea mărcii anterioare în ceea ce privește statul membru în care sau pentru care aceasta a fost înregistrată. Același mecanism se aplică și în cazul în care titularul unei mărci UE înregistrate este și titularul unei mărci anterioare înregistrate într-un stat membru, acest caz fiind specific situației în care revendicarea seniorității are loc ulterior înregistrării mărcii UE. În toate cazurile, unicul efect este faptul că atunci când titularul mărcii UE renunţă la marca anterioară sau o lasă să se stingă, este considerat ca beneficiind în continuare de aceleaşi drepturi pe care le-ar fi avut dacă marca anterioară continua să fie înregistrată. Senioritatea revendicată pentru marca UE se stinge atunci când marca anterioară a cărei senioritate a fost revendicată este declarată nulă sau titularul acesteia este decăzut din drepturi.

Tot în Regulament sunt prevăzute în mod expres efectele decăderii sau ale nulității, arătându-se că marca UE nu a avut, începând cu data depunerii cereri de decădere, respectiv încă de la început efectele prevăzute de Regulament. În plus, se prevede că pronunțarea hotărârii de decădere sau de nulitate nu aduce atingere, ca regulă, hotărârilor care au dobândit autoritate de lucru judecat și au fost executate, precum și contractelor încheiate și executate înainte de pronunțarea hotărârii în cauză.

Regulamentul prevede și posibilitatea introducerii unei căi de atac împotriva oricăruia dintre forurile de decizie ale Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală. Acest drept este recunoscut în favoarea oricărei părți a procedurii care a dus la luarea respectivei decizii, cu excepția situației în care decizia a fost pronunțată în favoarea sa. Competența de a soluționa calea de atac aparține camerei de recurs a Oficiului care se pronunță la rândul ei prin decizie. Deciziile camerei de recurs pot forma obiectul unei acțiuni în fața Tribunalului pentru motive de necompetență, încălcarea unor norme fundamentale de procedură, nerespectarea TFUE, nerespectarea Regulamentului sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestuia ori pentru abuzul de putere.

Spre deosebire de Legea nr. 84/1998 care prevede doar procedura de revocare pentru erori materiale, Regulamentul face distincție între erori materiale și erori care aduc atingere drepturilor unei părți. Astfel, în prima situație sunt încadrate erorile lingvistice, greșelile de transcriere, omisiunile manifeste, precum și erorile tehnice imputabile Oficiului, fiind aplicabilă procedura rectificării; în a doua situație sunt încadrate orice alte erori imputabile Oficiului prin care sunt încălcate drepturi ale părților, putându-se dispune revocarea. Atât rectificarea, cât și revocarea se dispun din oficiu sau la cererea uneia dintre părțile la procedură. Se impune mențiunea că Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 84/1998 prevede posibilitatea rectificării pentru erori imputabile OSIM, fie OSIM, fie titularului.

În măsura în care solicitantul, titularul unei mărci UE sau orice parte la o procedură în fața Oficiului nu a respectat un termen impus de Oficiu din motive ce exclud culpa sa, acesta/aceasta poate cere, în termen de două luni de la încetarea cauzei de împiedicare, repunerea în termen în condițiile art. 104 din Regulament. Dacă una dintre aceste persoane a omis să respecte un termen impus de Oficiu, aceasta poate cere continuarea procedurii, cu condiția îndeplinirii actului omis la momentul formulării cererii și respectarea unui termen de două luni de când termenul omis s-a împlinit.

Un alt avantaj prevăzut în Regulament se referă la posibilitatea de consultare a dosarului unei cereri de înregistrare, chiar înainte de publicarea cererii și fără a fi necesar acordul solicitantului, oferită persoanei care dovedește că solicitantul cererii a afirmat că după înregistrarea mărcii se va prevala de aceasta împotriva sa.

Solicitantul sau titularul unei mărci UE poate să ceară transformarea cererii sale sau a mărcii sale UE în cerere de înregistrare a mărcii naţionale, dacă cererea de înregistrare a mărcii UE este respinsă, retrasă sau considerată retrasă sau marca UE încetează să mai producă efecte. Transformarea nu are loc, ca regulă, atunci când titularul mărcii UE a fost decăzut din drepturi din cauza neutilizării acestei mărci sau în vederea unei protecţii într-un stat membru în care cererea sau marca UE prezintă un motiv de respingere, de revocare sau de nulitate în ceea ce privește înregistrarea.

Efectele mărcii UE sunt reglementate exclusiv prin dispoziţiile Regulamentului, iar în ceea ce privește alte aspecte sau încălcarea drepturilor conferite de o marcă UE, acestea intră sub incidenţa dreptului intern aplicabil. Cu toate acestea, Regulamentul nu exclude posibilitatea formulării unor acţiuni cu privire la o marcă UE în temeiul legislaţiei unui stat membru, în special în ceea ce privește răspunderea civilă sau concurenţa neloială.

Sursa fotografiei: https://unsplash.com/photos/Q3CO1ZOZ6ZI

Drepturile asupra mărcilor beneficiază de o protecție legală atât la nivel național, cât și la nivel european și internațional. În acest context prezintă relevanță Legea Nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, Regulamentul 1001/14-iun-2017 privind marca Uniunii Europene și Convenția din 1883 de la Paris pentru protecția proprietății industriale, revizuită la Stockholm la data de 14 iulie 1967.

Conform art. 4 din Legea Nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, dreptul asupra mărcii este dobândit și protejat prin înregistrarea acesteia la OSIM. Titularul acestui drept este reprezentat de persoana fizică sau juridică, de drept privat sau de drept public, pe numele căreia marca este înregistrată în Registrul mărcilor. De asemenea, un eventual conflict asupra unei mărci va fi soluționat în favoarea solicitantului care a depus primul, în condițiile legii, cererea de înregistrare.

De la momentul înregistrării mărcii, titularul său dobândește un drept exclusiv asupra acesteia, legea oferindu-i acestuia posibilitatea de a solicita luarea anumitor măsuri prin care este asigurată exercitarea efectivă a drepturilor sale.

Proceduri prin care este împiedicată înregistrarea sau utilizarea unei mărci identice sau similare de către un terț:

1. Observațiile scrise. Conform art. 20 din Legea nr. 84/1998, orice persoană fizică sau juridică poate formula observații scrise privind cererea de înregistrare a mărcii pentru motivele absolute de refuz prevăzute de art. 5 alin. (1), în termen de două luni de la data publicării cererii de înregistrare, fără a dobândi însă calitatea de parte în procedura de înregistrare.
2. Opoziția. Articolul 26 din Legea privind mărcile și indicațiile geografice prevede dreptul oricărei persoane interesate de a formula opoziție la înregistrarea unei mărci în măsura în care este incident unul dintre motivele relative de refuz prevăzute de art. 6. Opoziția se poate formula în termen de cel mult două luni de la data publicării admiterii cererii de înregistrare a mărcii, fiind obligatorie forma scrisă, indicarea temeiurilor de drept, motivarea și plata taxei prevăzute de lege.
   
   Printre motivele relative de refuz pentru care se poate formula opoziție se numără următoarele:
   
   • marca ce se dorește a fi înregistrată este identică cu o marcă anterioară, iar produsele şi serviciile pentru care marca este solicitată sunt identice cu cele pentru care marca anterioară este protejată.
   • marca ce se dorește a fi înregistrată este identică sau similară cu marca anterioară și produsele sau serviciile pe care cele două mărci le desemnează sunt identice sau similare, astfel încât se poate crea, în percepţia publicului, un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară.
   • marca ce se dorește a fi înregistrată este identică sau similară cu o marcă anterioară înregistrată în România, chiar dacă este destinată pentru produse sau servicii care nu sunt similare, în măsura în care marca anterioară se bucură de un renume în România, iar utilizarea mărcii ulterioare ar duce la obținerea de foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii anterioare sau ar aduce atingere acestora.
   • cazul de opoziție de la lit. c) este aplicabil și în cazul în care marca anterioară este o marcă a Uniunii Europene care se bucură de un renume la nivelul Uniunii Europene.
     
     În toate aceste cazuri, înregistrarea mărcii ulterioare se poate realiza doar dacă titularul dreptului este de acord cu înregistrarea mărcii ulterioare, în caz contrar marca fiind susceptibilă de a fi anulată.
     
3. Acțiunea în contrafacere. Titularul unei mărci poate solicita interzicerea utilizării de către terți, în activitatea lor comercială și în lipsa consimțământului său:
   
   • a unui semn identic mărcii, pentru produse sau servicii identice celor pentru care marca a fost înregistrată;
   • a unui semn pentru care, datorită faptului că este identic sau asemănător cu o marcă şi din cauză că produsele sau serviciile cărora li se aplică marca sunt identice sau similare, există un risc de confuzie în percepţia publicului, incluzând riscul de asociere între semn şi marcă;
   • a unui semn identic sau asemănător cu marca, pentru produse sau pentru servicii chiar diferite de cele pentru care marca este înregistrată, când aceasta din urmă a dobândit un renume în România şi dacă prin folosirea semnului se obțin foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau renumele mărcii ori se aduce atingere acestora.
   • a unui semn identic sau asemănător cu marca, utilizat în alt scop decât acela de a distinge produsele sau serviciile, dacă utilizarea semnului atrage obținerea de foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau renumele mărcii ori se aduce atingere acestora.
     
     Pentru a fi dispusă această măsură, titularul mărcii trebuie să se adreseze instanței de judecată competente. Dreptul de a solicita interzicerea folosirii de către terți a unei a unei mărci este recunoscut titularului mărcii numai după publicarea înregistrării mărcii. În cazul în care astfel de acte sunt săvârșite ulterior publicării cererii de înregistrare, dar anterior publicării înregistrării, titularul are dreptul doar la despăgubiri, conform dreptului comun.
     
4. Conform art. 102 din Legea privind mărcile și indicațiile geografice, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă, săvârșirea fără a drept a următoarelor fapte:
   
   • contrafacerea unei mărci. Prin contrafacere se înțelege acțiunea de a realiza sau utiliza, de către un terț în activitatea sa comercială și fără consimțământul titularului, a unui semn pentru care titularul mărcii poate formula o acțiune în contrafacere, cazurile fiind identice. Se impune însă mențiunea că, atunci când marca se bucură de un renume în România, pentru a se angaja răspunderea penală este suficient și ca acțiunea de contrafacere să producă un prejudiciu titularului mărcii.
   • punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare. Acțiunea constă în oferirea, comercializarea, deținerea în scopul punerii în circulație, importul, exportul sau tranzitul produselor ori oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn.
5. Repararea prejudiciului. Pentru prejudiciile cauzate prin comiterea infracțiunilor mai sus menționate, persoanele vinovate pot fi obligate la despăgubiri în condițiile dreptul comun. Drept consecință, vor fi aplicabile dispozițiile legale referitoare la răspunderea civilă delictuală.
   

Sursa fotografiei: https://unsplash.com/photos/7r59pbkQY6U

Cazurile de anulare și revocare a mărcilor înregistrate în Registrul mărcilor sunt prevăzute în art. 5, art. 6 și art. 98 din Legea Nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

În ceea ce privește anularea înregistrării mărcii se face distincție între motivele de nulitate absolută și motivele de nulitate relativă, acestea reprezentând de asemenea și motive de refuz la înregistrare.

Conform art. 5 reprezintă motive de nulitate absolută a unei mărci înregistrate, următoarele:

1. Semnele care nu pot constitui o marcă în sensul art. 2care prevede definiția mărcii, mărcile care sunt lipsite de caracter distinctiv sau care sunt compuse exclusiv din indicații devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile loiale și constante.
2. Mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicații care sunt folosite pentru a desemna caracteristici ale produsului sau serviciului, precum: calitatea, cantitatea, valoarea etc. sau mărcile care sunt constituite exclusiv din forma produsului, de exemplu atunci când aceasta este impusă chiar de natura produsului.
3. Mărcile care sunt de natură să inducă publicul în eroare cu privire la proveniența geografică, calitatea sau natura produsului sau a serviciului.
4. Mărcile excluse de la înregistrare, potrivit prevederilor naționale, europene sau acordurilor internaționale, după caz, care prevăd protecția denumirilor de origine și a indicațiilor geografice, protecția mențiunilor tradiționale pentru vinuri și protecția specialităților tradiționale garantate. Mai mult decât atât, sunt susceptibile de a fi anulate mărcile care sunt compuse sau reproduc în elementele lor esențiale o denumire anterioară a unui soi de plante înregistrată conform dispozițiilor legale.
5. Mărcile care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri sau care conțin, fără consimțământul titularului, imaginea sau numele patronimic al unei persoane care se bucură de renume în România.
6. Mărcile care conțin, fără autorizația organelor competente, reproduceri sau imitații de steme, drapele, embleme de stat, însemne, sigilii oficiale de control și garanție, blazoane, inițiale sau denumiri aparținând țărilor Uniunii, după caz, organizațiilor internaționale interguvernamentale și care intră sub incidența art. 6 ter din Convenția de la Paris, precum și ecusoane, embleme, insigne, blazoane sau semne heraldice de interes public care nu sunt avute în vedere de art. 6 ter din Convenția de la Paris.
7. Mărcile care conțin semne de înaltă valoare simbolică, în special un simbol religios.

Conform art. 6 reprezintă motive de nulitate relativă a unei mărci înregistrate, următoarele:

1. Marca este identică cu o marcă anterioară, iar produsele și serviciile pentru care marca a fost înregistrată sunt identice cu cele pentru care marca anterioară este protejată ori din motive de identitate sau similitudine a mărcilor și produselor/serviciilor în cauză, se poate crea în percepția publicului un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară.
2. Marca este identică sau similară cu o marcă anterioară înregistrată în România sau în Uniunea Europeană dacă a fost înregistrată pentru produse sau servicii care sunt identice, similare sau chiar diferite, atunci când marca anterioară se bucură de un renume în România, sau în cazul mărcii Uniunii Europene în Uniunea Europeană și dacă utilizarea mărcii ulterioare ar duce fără motiv justificat la obținerea unor foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii anterioare sau ar aduce atingere acestora.
3. Există o cerere de înregistrare a unei denumiri de origine, depusă înainte de data de depunere a cererii de înregistrare a mărcii/de data priorității invocate, dacă această denumire conferă persoanei dreptul de a interzice utilizarea unei mărci ulterioare în România și sub rezerva înregistrării sale ulterioare.
4. Există un semn asupra căruia au fost dobândite drepturi anterior datei de depunere a cererii de înregistrare/datei priorității invocate, dacă acest semn conferă titularului său dreptul de a interzice utilizarea unei mărci ulterioare în România.
5. Înregistrarea mărcii este solicitată de mandatarul/reprezentantului titularului în nume propriu și fără consimțământul titularului mărcii.
6. Există un drept anterior, în special un drept la nume, un drept la imagine, un drept de autor, un drept de proprietate industrială.
7. Marca poate fi confundată cu o marcă anterioară protejată în străinătate, dacă la data depunerii cererii solicitantul era de rea-credință.

Anularea înregistrării mărcii este de competența Tribunalului București, calitate procesuală activă având orice persoană interesată. Pe lângă motivele prevăzute în art. 5 și art. 6 din Legea Nr. 84/1998, art. 56 din aceeași lege prevede, în plus, că anularea poate fi cerută și atunci când înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credință.

În ceea ce privește termenul în care poate fi introdusă acțiunea în anulare a înregistrării mărcii, legea prevede că acțiunea poate fi introdusă oricând în perioada de protecție a mărcii. Mai mult decât atât, dacă un motiv de nulitate există numai pentru o parte a produselor sau serviciilor pentru care marca a fost înregistrată, nulitatea va produce efecte numai cu privire la acestea.

Este posibil însă, ca titularul mărcii anterioare să tolereze folosirea unei mărci ulterioare, caz în care acesta nu va putea solicita anularea și nici nu se va putea opune utilizării dacă a tolerat această situație pentru o perioadă neîntreruptă de 5 ani, dar nici titularul mărcii ulterioare nu se poate opune utilizării mărcii anterioare sau semnului anterior, chiar dacă acestea nu mai pot fi invocate împotriva mărcii ulterioare. Prin excepție, titularul mărcii anterioare va putea introduce acțiunea în anulare și se va putea opune utilizării mărcii dacă înregistrarea mărcii ulterioare a fost cerută cu rea-credință.

Revocarea unei mărci este prevăzută de art. 98 din Legea Nr. 84/1998, conform căruia înregistrarea, reînnoirea înregistrării unei mărci sau modificarea înscrisă în Registru, efectuată în mod evident din eroare materială, poate duce la revocarea acestor acte. Revocarea se poate dispune de OSIM, în termen de cel mult două luni de la data înregistrării sau înscrierii, fiind necesar ca aceasta să fie motivată și publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

Sursa fotografiei: https://unsplash.com/photos/7EwWeNyzSwQ

1. Obligații ale prestatorilor unui serviciu public de comunicaţii electronice /furnizorilor reţelei de comunicaţii electronice:

• Să ia măsurile tehnice şi organizaţionale corespunzătoare pentru protejarea securităţii serviciilor lor care să asigure un nivel de securitate corespunzător riscurilor.
  
  Aceste măsuri realizează cel puțin:
  • garantează că datele cu caracter personal pot fi accesate exclusiv de personalul autorizat şi în scopuri autorizate din punct de vedere juridic;
  • protejează datele cu caracter personal stocate sau transmise, împotriva distrugerii accidentale sau ilicite, împotriva pierderii sau deteriorării accidentale şi împotriva stocării, prelucrării, accesării sau divulgării ilicite;
  • asigură punerea în aplicare a unei politici de securitate în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal.

• în cazul riscului de încălcare a securităţii reţelei, trebuie să informeze abonaţii despre acest risc şi, dacă riscul este în afara sferei măsurilor pe care le pot lua, informează abonații despre remediile posibile, inclusiv prin indicarea costurilor implicate.
• în cazul unei încălcări a securităţii datelor cu caracter personal notifică, fără întârzieri nejustificate, autoritatea naţională competentă despre respectiva încălcare și indică, de asemenea, consecinţele încălcării securităţii datelor cu caracter personal şi măsurile propuse sau adoptate în vederea remedierii acestora.
• atunci când încălcarea securităţii datelor cu caracter personal ar putea aduce atingere datelor cu caracter personal şi vieţii private ale unui abonat sau ale unei persoane, notifică respectiva încălcare, fără întârzieri nejustificate, abonatului sau persoanei în cauză, cu excepția situației în care demonstrează autorității competente că au aplicat măsuri tehnologice adecvate de protecţie care să asigure faptul că datele devin neinteligibile persoanelor care nu sunt autorizate să le acceseze.

În cazul în care furnizorul nu a notificat deja abonatul sau persoana în cauză, autoritatea naţională competentă poate să îi solicite să facă acest lucru. Notificarea cuprinde cel puţin natura încălcării securităţii datelor cu caracter personal şi datele de contact unde pot fi obţinute mai multe informaţii şi recomandă măsuri de diminuare a posibilelor efecte negative.

• păstrează o evidenţă a încălcărilor securităţii datelor cu caracter personal, care cuprinde o descriere a situaţiei în care a avut loc încălcarea, a efectelor acesteia şi a măsurilor de soluţionare luate.
• se asigură că datele de transfer referitoare la abonaţi şi utilizatori, prelucrate şi stocate, sunt şterse sau trecute în anonimat de îndată ce nu mai sunt necesare pentru transmiterea comunicaţiei, cu următoarele excepții:
  • datele de transfer necesare în vederea facturării serviciilor oferite abonatului sau plăţii conexiunii pot să fie prelucrate. Prelucrarea lor este permisă doar până la sfârşitul perioadei în care factura poate fi contestată prin lege sau plata poate fi urmărită. Este necesară informarea utilizatorilor şi abonaţilor despre tipurile de date de transfer care sunt prelucrate şi despre durata prelucrării.
  • în scopul comercializării de servicii de comunicaţii electronice sau al furnizării de servicii cu valoare adăugată, se pot prelucra aceste date, în măsura şi pe durata de timp necesare comercializării sau furnizării acestor servicii, dacă abonatul sau utilizatorul şi-a dat, în prealabil, consimţământul în acest sens. Este necesară informarea utilizatorilor şi abonaţilor despre tipurile de date de transfer care sunt prelucrate şi despre durata prelucrării, înaintea obţinerii acordului.

• în cazul în care există posibilitatea prezentării identificării liniei de apel aceștia trebuie:
  • să ofere utilizatorului apelant posibilitatea de a împiedica identificarea liniei de apel în mod simplu şi gratuit, la fiecare apel și abonatului apelant, pentru fiecare linie.
  • să ofere abonatului apelant posibilitatea ca, prin mijloace simple şi în mod gratuit, să împiedice prezentarea identificării liniei de apel pentru apelurile care intră.
  • şi dacă identificarea liniei de apel este prezentată înaintea stabilirii legăturii, să ofere abonatului apelat posibilitatea ca, prin mijloace simple, să respingă apelurile care intră dacă prezentarea identificării liniei de apel a fost restricţionată de utilizatorul sau abonatul apelant.
  • să ofere abonatului apelat posibilitatea ca, prin mijloace simple şi în mod gratuit, să împiedice prezentarea identificării liniei de conectare către utilizatorul apelant.

• să informeze utilizatorii şi abonaţii, înainte de obţinerea acordului lor, despre tipul de date de localizare, altele decât datele de transfer care vor fi prelucrate, despre scopul şi durata prelucrării şi dacă datele respective vor fi transmise unor terţe părţi în scopul furnizării de servicii suplimentare.

Este important de precizat faptul că aceste date pot fi prelucrate doar dacă sunt anonime sau cu acordul utilizatorilor sau abonaţilor respectivi, în măsura şi pe perioada cât sunt necesare în vederea furnizării unui serviciu suplimentar. Prelucrarea unor astfel de date trebuie limitată la persoanele care acţionează sub autoritatea furnizorului reţelei de comunicaţii publice sau de servicii publice de comunicaţii electronice sau a terţei părţi care furnizează serviciul suplimentar şi trebuie să se limiteze la prelucrarea strict necesară pentru furnizarea serviciului suplimentar respectiv.

2. Drepturi ale utilizatorului/abonatului/persoanei:

• de a fi informat despre riscul de încălcare a securităţii reţelei și despre remediile posibile.
• de a fi notificat atunci când încălcarea securităţii datelor cu caracter personal ar putea aduce atingere datelor cu caracter personal şi vieţii private.
• la confidenţialitatea comunicaţiilor şi a datelor de transfer, fiind interzise acțiunile de interceptare sau supraveghere a comunicațiilor și datelor de transfer de către alte persoane, în lipsa acordului său.
• ca stocarea de informații sau dobândirea accesului la acestea să nu fie permisă în lipsa acordului său și numai dacă, în prealabil, a primit informații clare și complete.
• de a-şi retrage consimţământul pentru prelucrarea datelor de trafic, utilizate în scopul comercializării de servicii de comunicaţii electronice sau al furnizării de servicii cu valoare adăugată, în orice moment.
• de a primi facturi fără detaliere.
• de a împiedica identificarea liniei de apel în mod simplu şi gratuit.
• abonatului apelant, de a împiedica prezentarea identificării liniei de apel pentru apelurile care intră.
• abonatului apelat, de a respinge apelurile care intră, dacă prezentarea identificării liniei de apel a fost restricţionată de utilizatorul sau abonatul apelant și posibilitatea ca, prin mijloace simple şi în mod gratuit, să împiedice prezentarea identificării liniei de conectare către utilizatorul apelant.
• în cazul în care a fost obţinut acordul pentru prelucrarea datelor de localizare, altele decât datele de transfer, să aibă în orice moment posibilitatea de a-şi retrage acordul și să aibă posibilitatea, prin mijloace simple şi în mod gratuit, să refuze temporar prelucrarea acestor date, la fiecare conectare la reţea sau la fiecare transmisie a unei comunicaţii.
• ca prin mijloace simple şi în mod gratuit, să blocheze transferul automat de apeluri de la o terţă parte către terminalul abonatului.
• de a fi informat, în mod gratuit şi înainte de a fi inclus în vreo listă, despre scopul sau scopurile unei liste imprimate sau electronice de abonaţi, accesibilă publicului sau care poate fi consultată prin serviciile de informaţii, în care pot fi incluse datele sale personale şi despre orice utilizare ulterioară.
• de a hotărî dacă datele sale personale se includ într-o listă publică de abonaţi, cu mențiunea că neincluderea într-o astfel de listă, verificarea, corectarea sau retragerea de date personale din aceasta trebuie să fie gratuite.
• în cazul comunicărilor nesolicitate, de a se opune, într-un mod simplu şi gratuit, folosirii datelor lor de contact electronice, obținute în contextul vânzării unui produs sau a unui serviciu, în momentul culegerii acestora şi cu ocazia fiecărui mesaj ulterior, în cazul în care clientul nu a refuzat iniţial utilizarea acestor date.

Sursă fotografie: https://unsplash.com/photos/mw6Onwg4frY